Dezvăluiri tulburătoare! Ce s-a întâmplat cu prima soție a lui Cristian Cioacă. EA a fost înaintea ELODIEI –»

După atâția ani de când s-au separat, s-a aflat ce face acum prima soție a lui Cristian Cioacă. Lavinia Bălan și fostul polițist și-au început relația în anul 2000, însă mariajul celor doi nu a fost de succes.

În anul 2007 România a fost îngrozită de dispariția fără urmă a Elodiei Ghinescu, caz care nu a fost elucidat nici până în ziua de astăzi. Ancheta s-a întins pe cinci ani de zile, însă nici până în ziua de astăzi nu au fost descoperite rezultate concrete.

Ce face acum prima soție a lui Cristian Cioacă

Înainte de căsnicia cu Elodia Ghinescu, Cristian Cioacă a mai avut un mariaj nereușit cu Lavinia Bălan, cu care a fost căsătorit din anul 2000.

Odată cu desfășurarea anchetei în ceea ce privește cazul Elodia Ghinescu, în spațiul public au apărut mai multe informații cum că polițistul ar fi fost violent și cu prima lui soție. Mai mult, se pare că acesta a fost și motivul divorțului dintre Lavinia Bălan și Cristian Cioacă. Apropiații femeii au declarat că prima soție a polițistului a îndurat multe astfel de ieșiri violente din partea lui Cioacă.

Lavinia Bălan a vrut să își schimbe radical viață și să fie cât mai departe de omul care a provocat atât de multă suferință. Aceasta a lăsat în urmă ei România și s-a mutat în Franța, unde lucrează ca cercetătoare de gradul I la Centrul de Cercetări din Orleans, subordonat Centrului Național de Cercetare Științifică.

Întrebată, la un moment dat, despre relația cu polițistul care a înspăimântat o țară întreagă, Lavinia Bălan a declarat că nu mai vrea să își amintească nimic din viața pe care a avut-o cu cel care i-a fost soț.

“Nu știu cum de m-ați găsit, dar nu vreau să declar absolut nimic despre viața mea de până acum. Nu vreau să-mi amintesc nimic, cu atât mai puțin despre căsnicia de care vorbeați (n.r. cu Cristian Cioacă). Vă rog să nu mă mai deranjați niciodată! ” a spus Lavinia Bălan.

Ciprian Mustaţă, primul soț al Elodiei Ghinescu, găsit mort în casă

Ciprian Mustață, primul soţ al Elodiei Ghinescu, femeia care a dispărut în anul 2007 și nu a mai fost găsită, a murit.

Bărbatul avea vârsta de 45 de ani și a fost găsit fără suflare în propria locuință. Acesta era agent-șef de poliție în Brașov și director sportiv al echipei de fotbal Olimpic Cetate Râșnov. Cu el la conducere, formația reușise să promoveze în Liga a III-a.

Reprezentanţii clubului sportiv pe care îl conducea au transmis vestea tristă pe pagina de socializare Facebook, unde îşi exprimau regretul.

„Tragedie în lumea sportului! Ciprian Mustață, directorul sportiv al echipei de fotbal, Olimpic Cetate Râșnov și agent șef de poliție în Brașov, a decedat, astăzi, la vârsta de 45 de ani. Ciprian Mustață era din 2015 la Râșnov pe postul de director sportiv. Sub conducerea sa, echipa de fotbal a orașului Râșnov a obținut performanța de a promova în Liga a 3 – a.
Sincere condoleanțe familiei și Dumnezeu să-l odihnească!”, fost anunțul făcut, joi, de reprezentanții clubului, pe contul de Facebook.

Leave A Reply

Your email address will not be published.