Medicul Monica Pop a spus TOTUL. Toti Romanii trebuie sa stie asta…

Record de infectări, de la debutul pandemiei, și incidență peste 6 la mia de locuitori în București.

Monica Pop a vorbit despre motivul pentru care numărul de cazuri noi de Covid-19 a explodat în ultima perioadă. Medicul a răbufnit și cere ca toți cei vinovați să plătească.

Medicul Monica Pop arată cu degetul spre politicieni
„Suntem în mijlocul valului al patrulea, astăzi, am avut 11 mii de persoane infectate. Am prezentat colegilor din BEX

că mâine va fi o hotărâre de Guvern prin care vom aloca 460 milioane lei din Fondul de rezervă pentru Ministerul Sănătăţii,

ceea ce arată că pregătirea valului patru a fost suboptimală, ca să fim eleganţi, în ceea ce priveşte medicamentele şi cheltuielile pentru ATI, dar punem aceste resurse la dispoziţia Ministerului Sănătăţii pentru

a asigura că nu există probleme acolo”, a explicat Florin Cîţu, marţi la finalul şedinţei BEx al PNL.

„Pregătirea valului patru a fost suboptimală”, spunea premierul Florin Cîțu. Marți, 28 septembrie, România avea cel mai mare

bilanț de la începutul pandemiei: 11.049 de noi cazuri de infectare cu Covid-19. Miercuri, 29 septembrie,

incidența a ajuns la 6,33 la mia de locuitori în București.

Medicul Monica Pop a lansat un atac virulent la adresa Guvernului, vorbind despre proasta gestionare a pandemiei, cerând ca toți politicienii care au transmis informații contradictorii publicului să își asume afirmațiile și să plătească pentru haosul din aceste zile.

„Politicianul trebuie să stea cu specialistul la masă după ce a terminat discursul lui politic care nu trebuie să conțină niciodată niciun fel de sfaturi medicale. Am văzut niște lucruri inadmisibile, știți bine, că în urmă cu nu foarte mult timp politicienii mari, din conducerea mare, spuneau că cine s-a vaccinat nu mai trebuie să poarte mască, poate să facă orice.

Deci ei trebuie să lase scaunul medicului și specialistul să spună și să își asume. Să plătească fiecare pentru ce spune publicului. Să plătească și să răspundă să fie responsabil să le spună numai lucruri de care sunt convinși că sunt așa și nu lucruri politice, cum se întâmplă și să își facă norma politică.

Nu ăsta este țelul. Țelul este să fie omul sănătos și asta nu se întâmplă din moment ce îi lasă pe vaccinaţi netestaţi”, a explicat Monica Pop.

Monica Pop a revenit asupra unui subiect pe care l-a tot abordat în spațiul public: testarea persoanelor vaccinate, dându-i de exemplu pe medici, care au contact direct cu persoane nevaccinate din categorii vulnerabile.

„Imaginați-vă următorul scenariu. Un medic vaccinat, nu se testează pentru că așa este recomandarea scelerată. Nu este normal așa ceva, el poate fi infectat. Deci el a făcut vaccin, este în stare bună infectat, dar nu știe, că dacă nu s-a testat, nu știe. Şi are 30 de pacienți de văzut în ziua aia. Le dă tuturor.

Deci, din acest punct de vedere, vaccinul este pentru a proteja persoana respectivă de o formă gravă, dar nu are nicio legătură cu răspândirea și omul trebuie să știe lucrurile astea”, a spus medicul Monica Pop, la Antena3, referindu-se la artiștii vaccinați care s-au reinfectat, deși au participat la evenimente în care au participat doar persoanele vaccinate sau testate. scrie impact.ro

Leave A Reply

Your email address will not be published.