Miron Cozma ameninţă Guvernul Cîţu –»

Ameninţări fără precedent la adresa Guvernului condus de Florin Cîțu. Renumitul Miron Cozma a declarat război Executivului de la București după valul de proteste al minerilor. Acesta îl amenință pe premier cu o nouă mineriadă.

Miron Cozma îi explică, într-o înregistrare video despre faptul că şi în 2021 poat organiza o mineriadă iar Guvernul nu îi poate opri.

Miron Cozma ameninţă cu mineriade la București
Într-un video acordat postului de televiziune România TV, Miron Cozma şi-a arătat frustrarea de măsurile luate de Guvernul Cîțu ca răspuns la protestele minerilor din ultimele săpămâni. Ba mai mult, acesta amenință cu proteste de amploare, chiar cu mineriade la București:

„Îi spun inclusiv premierului Cîţu. Citeşte istoria evenimentelor cu mineri! În 1991, am schimbat un Guvern cu 10.000 de mineri, cu Armata în stradă. În 1999, am schimbat Guvernul Radu Vasile cu 7.000 de mineri.

La ora asta, 4.000 de mineri din Valea Jiului şi cu 7.000 din Gorj. Sunt 11.000, Cîţule! Dacă vrei o mineriadă, pot să o fac oricând! Iar tu nu ai cum să mă opreşti pe mine! Nici tu, nici alţii!”, a declarat Miron Cozma.

Sute de mineri au protestat pentru că nu şi-au încasat restantele financiare

În urmă cu ceva timp, minerii din Gorj şi-au arătat revolta şi au pornit o serie de proteste din pricina faptului că aceştia nu îşi mai încasase veniturile financiare de mai multe luni. Minerii s-au închis în mine şi au intrat în greva foamei pentru că, conform acestora, Guvernului nu îi pasă de doleanțele lor.

„Am discutat cu colegii mei care se află în subteran şi mi-au transmis că cel puţin 10 dintre ei sunt dispuşi să intre în greva foamei, de luni, dacă revendicările lor nu vor fi rezolvate. Oamenii cer plata integrală a salariilor pe luna ianuarie şi restanţele la tichetele de masă şi transport, acestea fiind întârziate de 10 luni de zile”, a declarat duminică preşedintele executiv al Sindicatului Muntele, Alin San, citat de Agerpres.

Miron Cozma, liderul mineriadelor din anii 90′
Miron Cozma este un fost miner care a organizat mineriadele din anii 90′ în România. De altfel, la procuratura generală a României există un dosar al mineriadelor.

Dosarul Mineriadei din 13-15 iunie 1990 a fost redeschis, după ce procurorul general al Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a infirmat rezoluţiile de neincepere a urmăririi penale în cazul acelor evenimente, instanţă supremă urmând să hotărască dacă va confirma decizia.

În 17 septembrie 2014, România a fost obligată să continue investigaţiile în dosarul Mineriadei, în urma unei decizii a Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO). Această instanţă sublinia, la acel moment, obligaţia statului român de a face dreptate victimelor crimelor împotriva umanităţii, indiferent de timpul scurs de la săvârşirea acestora.

Redeschiderea dosarului Mineriadei readuce în prim-plan statistică neagră a acestui eveniment, statistică ce indică zeci de morţi, dintre care doar şase au fost identificaţi şi recunoscuţi. De asemenea, 746 de răniţi, şase femei violate şi peste o mie de „bărboşi, intelectuali, studenţi din Universitate şi Arhitectura” deţinuţi ilegal fac parte din bilanţul negru al evenimentelor din vara anului 1990 din Bucureşti.

Leave A Reply

Your email address will not be published.