Au deschis camera secreta a lui Nicolae Ceausescu. Ce s-a descoperit in buncar intrece orice imaginatie —->

Nicolae Ceaușescu și soția lui, Elena, rămân unele dintre cele mai interesante personaje ale acestei țări.

Deși au trecut ani buni de când nu mai sunt la putere și nu mai există printre noi, nu au fost uitați datorită influenței pe care au avut-o asupra țării.

Vorbim acum despre buncărul secret pe care dictatorul l-a organizat, pentru a-l folos în caz de urgență.

Ce secret ascundea Ceaușescu
Cel mai mare secret al lui Ceaușescu era un buncăr ascuns în Palatul Primăverii. Sursele din trecut spun că dictatorul s-a pregătit intens de un război nuclear, motiv pentru care a luat această măsură. Se pare, însă, că obsesia lui Ceaușescu era moartea. El se temea că va fi ucis și așa a vrut să fie pregătit pentru orice.

Palatului Primăverii a fost reședința familiei Ceaușescu din 1965, până în decembrie 1989, iar acolo se află camera secretă, unde acesta s-ar fi adăpostit cu oamenii lui de bază pentru a pune la cale un plan. Conform datelor puse la dispoziție de Regia Autonomă – Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS), încăperea se află la aproape 10 metri sub pământ.

În acea cameră se afla o masă cu opt scaune, acolo unde Ceaușescu i-ar fi pus pe cei care urmau să îi urmeze indicațiile în situații dificile. Acolo sunt o mulțime de elemente speciale, cadouri scumpe și semnificative pe care, probabil, dictatorul voia să le privească pentru a se simți mai bine în clipe grele.

Drumul către cameră este din marmură, iar în jur putem observa pereții bej, împodobiți cu ornamente. Nu lasă impresia că ne îndreptăm către un loc sumbru, ci către o sală de petrecere, un loc primitor.

Cum putem vizita buncărul
Despre buncăr nu a vorbit niciodată Ceaușescu, având în vedere că era o cameră secretă, de care știau foarte puține persoane. Apropiați ai familiei Ceaușescu spuneau că ar mai exista și un al doilea buncăr, la o adâncime mult mai mare. Temperatura acolo ar fi foarte scăzută.

Leave A Reply

Your email address will not be published.