A MURIT O LEGENDĂ —

Este o zi tristă pentru lumea televiziunii din România.

S-a stins din viață Octavian Iordăchescu, căruia colegii și prietenii îi spuneau Tavi. A fost unul dintre cei mai mari oameni de televiziune pe care i-a avut țara noastră. El s-a ocupat de emisiunea prezentată de Mihaela Rădulescu – Duminica în familie și de show-ul prezentat de Dan Bittman, Dănutz S.R.L. Îi plăcea să spună că aceste două show-uri de televiziune sunt doi dintre copiii lui de suflet.

Anunțul trist cu privire la trecerea în neființă a lui Octavian Iordăchescu a fost făcut de către prezentatorul de televiziune Dan Negru, care i-a fost coleg lui Tavi.

Cine nu își amintește de celebrele emisiuni Duminica în familie și Dănutz S.R.L. Cea dintâi era moderată de Mihaela Rădulescu, iar a doua îl avea la cârma sa pe Dan Bittman. În spatele acestor două mari show-uri care au avut un succes incredibil la public a fost chiar Octavian Iordăchescu. Îi plăcea să spună că cele două emisiuni sunt copiii lui de suflet.

Ei bine, Dan Negru a amintit și el câteva dintre proiectele la care a lucrat împreună cu Iordăchescu și a transmis un mesaj de condoleanțe.

Aflu cu mâhnire ca s-a dus Tavi Iordăchescu. Am făcut festivaluri Callatis împreuna, am făcut și vreo două revelioane la tv cu Tavi Iordăchescu, Dan Mihăescu, Mitică Moroșanu.. Niște “Expendables”, meșteșugari de televiziune, din ăia care nu se lăudau in ziare cu meseria lor, din ăia care făceau și tăceau, a scris Dan Negru

Leave A Reply

Your email address will not be published.