După ce a fost nevoită să renunțe la turneele de la Roland Garros și Wimbledon, dar și la Jocurile Olimpice, Simona Halep revine și ia cu asalt circuitul WTA. Constănțeanca și-a anunțat deja prezența la patru turnee importante.

Simona Halep ia cu asalt circuitul profesionist
Pentru Simona Halep, pauza se apropie de final. Jucătoarea de tenis din România, care a coborât până pe locul 10 în clasamentul WTA, și-a propus să revină în forță în circuitul profesionist. Simona Halep a pierdut teren, în urma absenței din ultima perioadă, însă își dorește o revenire. Și-a anunțat deja prezența la patru turnee importante, începând chiar cu luna august. Fără meci jucat de la începutul lunii mai, când a suferit o accidentare la gamba stângă în turneul de la Roma, Simona Halep revine și ia cu asalt circuitul WTA.

Astfel, jucătoarea noastră și-a propus să participe la patru turnee până la finalul sezonului, toate peste Ocean. Primul dintre ele va fi Openul Canadei, programat în perioada 9-15 august, la Montreal. Turneu care va fi legat imediat de Western&Southern Open, turneu de categorie WTA 1000, programat la Cincinnati, în perioada 16-22 august. După o săptămână de pauză, pentru Simona Halep va urma participarea la ultimul turneu de Grand Slam al anului, US Open (30 august – 12 septembrie). Ultimul dintre cele patru turnee la care Simona Halep și-a anunțat prezența este Indian Wells, în perioada 4-17 octombrie.

Simona Halep își mai dorește să joace încă trei ani

Simona Halep împlinește 30 de ani în septembrie, însă se gândește la următoarea ediție a Jocurilor Olimpice. Românca și-ar dori să joace peste trei ani, la Paris, într-unul dintre ultimele sale sezoane în activitate. Bineînțeles, dacă starea de sănătate îi va permite. Nu-și face mari planuri, dar speră să ajungă acolo.

Probabil n-o să mai am şansa să joc, dar vrea să cred că mai am totuşi o mică şansă la Paris, în 2024. Dar vreau să iau pas cu pas şi an cu an. Am de gând să joc trei ani, dar nu ştiu cum va fi. Parisul este oraşul meu preferat şi cu siguranţă o să fie plăcut dacă ajung acolo, a declarat Simona, conform as.ro.

Campioana de la Wimbledon și Roland Garros ar fi trebuit să participe la Jocurile Olimpice de la Tokyo, dar accidentarea de la Roma a fost mai gravă decât s-a crezut inițial. În plus, s-a vorbit intens de faptul că aceasta va fi portdrapelul României la ceremonia de deschidere a competiției. Lucru imposibil odată cu anunțul retragerii sale din competiție.

Leave A Reply

Your email address will not be published.