Gemenii de doi ani, băiat și fată, care au căzut de la etajul 10 al unui bloc din Ploiești urmează să fie înmormântați de bunica maternă.

Copii au murit în urma impactului, în timp ce mama lor era live pe Facebook. Internată acum la Psihiatrie, aceasta nu-și poate conduce copiii pe ultimul drum.

Miercuri, 11 august, doi copii în vârstă de doi ani au căzut de la etaj după ce fuseseră lăsați nesupravegheați de mama lor. Tragedia a fost anunțată mamei de jandarmi chiar în timp ce aceasta era într-o filmare în direct, pe Facebook. Pe live se aud ambulanțele, ignorate de femeie, și mai apoi bătăi la ușă.

Potrivit baby.unica.ro, trupurile neînsuflețite ale copiilor au fost ridicate de bunica lor maternă și urmează să fie duse în satul unde locuiește aceasta, la Drăgănești.

Înmormântarea copiilor va avea loc sâmbătă, 14 august, la Drăgănești, la ora 12.00.

După tragedie, mama copiilor a fost internată la secția de Psihiatrie a Spitalului Județean Ploiești. Medicii au fost, însă, frapați de atitudinea femeii, care mimează tristețea și nu este, în nici un caz, atât de afectată pe cât ar fi normal să fie.

„Mi s-a părut foarte teatrală şi parcă mai puţin îndurerată decât m-aş fi aşteptat. Am fost noi marcaţi într-un mod greu de descris în cuvinte. Noi, lucrătorii din Urgenţă’, a declarat Violeta Tănase, de la Spitalul de Urgenţă Ploieşti.

Leave A Reply

Your email address will not be published.