Ce malformație rușinoasă are Andreea Bănică „Am încercat să le îndrept, dar operația n-a reușit…”
Andreea Bănică a trecut, de-a lungul timpului, prin mai multe intervenții chirurgicale, unii dintre fani reproșându-i că nu rămâne ”naturală”.
Totuși, motivele pentru care Andreea a apelat la ajutorul medicilor sunt cu totul altele.
Andreea Bănică s-a confruntat cu ”probleme” medicale care nu au nicio legătură cu operațiile estetice, astfel încât fanii săi pot să fie ”liniștiți”, din acest punct de vedere.
Vedeta a ajuns pe mâna medicilor din cauza unei apendicite, a efectuat două cezariene și… a încercat să îndrepte cele două degete mici de la mâini.
Andreea Bănică încearcă să rezolve ”cazul degetelor mici”, numai că operația nu a reușit.
În consecință, Andreea nu și-a pus silicoane și nu poartă nici lentile de contact, așa cum s-a vehiculat în spațiul public.
”Îmi pare rău că nu mă pot dezbrăca în fața voastră, ca să vă arăt că n-am nimic.
Am doar o apendicită, două cezariene și degetele mici de la mâini strâmbe.
Am încercat la 16 ani să le îndrept, dar operația n-a reușit”, a mărturisit Andreea
Comments are closed, but trackbacks and pingbacks are open.