Dezvăluiri tulburătoare Virgil Musta: „Sunt traume psihice care vor rămâne în mintea medicilor”

Conform medicului, salvarea pacienților care au nevoie să ajungă la ATI este ca un pacient deja internat pe această secție să moară. Din această cauză oamenii ajung să se bucure de moarte cuiva, iar acest lucru provoacă draume în mintea medicilor. 

De asemenea, medicul a vorbit și despre situația în care cadrele medicale trebuie să ia decizii grele, acestea fiind măcinate ulterior de aceste decizii.

”A adus salvarea o persoană cu saturaţia de 60%, ceea ce înseamnă terapie intensivă imediat. Era plin, a început să se dea telefoane, nu era niciun loc în terapie intensivă şi ca să nu moară în salvare, a fost pusă repede într-un salon, i-a fost pus oxigen să crească măcar până la un nivel de 75-80%, chiar dacă organismul suferă pe o perioadă scurtă de timp şi să vedem dacă se găseşte o soluţie. Ştiţi care a fost soluţia? Ea s-a internat la ora 22. Soluţia a fost că a murit cineva de pe Terapie Intensivă la 2 noaptea şi s-a eliberat un loc. E îngrozitor, pacienta aceea să se bucure că a murit cineva. Sunt traume psihice care vor rămâne în mintea medicilor care le trăiesc. Aveam speranţă că comunitatea noastră ne înţelege şi ne sprijină, dar ne-am pierdut speranţa.

De asemenea, medicul susține că singura metodă de a stopa pandemia este ca fiecare persoana să își asume orice întâlnire, cu orice persoană, iar acestea să se desfășoare cu mască și la o distanță de peste un metru. 

”Dacă eu, în ultima perioadă, spun că singura şansă a noastră de stopa această epidemie este să asumăm individual orice întâlnire, cu orice persoană, prieteni, cu excepţia familiei cu care stai toată ziua, să se desfăşoare cu o mască şi la o distanţă cum suntem noi acum, de un metru şi ceva, de fapt este mesajul pe care îl transmit tuturor telespectatorilor.

Leave A Reply

Your email address will not be published.