”Drum lin printre stele!” Administratorul public al Primăriei Rădăuți a murit înecat, la Neptun. Era în vacanţă cu nepotul

Apele învolburate ale mării au mai făcut o victimă.

Este vorba chiar despre administratorul public al Primăriei Rădăuți.

Acesta se afla în Neptun alături de familie când tragedia a avut loc. 

Administratorul public al Primăriei Rădăuți s-a stins din viaţă joi, 1 septembrie, după ce a intrat în apă şi nu a mai reuşit să se întoarcă la mal. Tragedia s-a petrecut în staţiunea Neptun.

Bărbatul de 72 de ani a fost luat de valuri în larg, notează Monitorul de Suceava. 

Reprezentanţii Primăriei Rădăuţi au transmis un mesaj de condoleanţe pe pagina de Facebook:

”Primăria Rădăuți este în doliu. Pierderea fulgerătoare a colegului Haralambie Herghiligiu, administrator public, ne-a întristat profund. Colegul nostru se afla în concediu de odihnă, împreună cu nepotul său, la Neptun, când valurile mării l-au răpit dintre noi.

S-a născut la Grămești, în 1950. Absolvent al Academiei Alexandru Ioan Cuza – Științe Juridice – în 1997 și a Cursurilor Postuniversitare de Management Administrație Publică, în 2001, domnul Haralambie Herghelegiu a ocupat funcția de secretar al municipiului Rădăuți din 1998, iar din 2015 a fost consilier al primarului. Apoi, din 2017, a ocupat funcția de administrator public.

A fost un om credincios, bun coleg, gata oricând să dea un sfat sau o mână de ajutor. Drum lin printre stele mister HH! Sincere condoleanțe familiei îndoliate…”

Comments are closed, but trackbacks and pingbacks are open.