Primarul Chirică a fost stropit cu iaurt (Video)

Câteva zeci de ieşeni protestează la Iaşi, având bannere şi pancarte cu mesaje pro-autostradă, acţiunea desfăşurându-se în Piaţa Unirii, unde au avut loc manifestările oficiale dedicate Unirii Principatelor Române.

Acţiunea a fost iniţiată de către asociaţia ”Împreună pentru A8”, care militează pentru construcţia autostrăzii Ungheni-Iaşi-Târgu Mureş.

Participanţii la protest au purtat pancarte şi bannere pe care scria, printre altele, ”Legaţi Moldova de Europa. Finanţaţi A8”, ”Opriţi şpăgile şi corupţia. Avem nevoie de A8”, ”PSD + PNL = 13 ani de SF-uri mincinoase” şi ”Vreţi votul nostru? Finanţaţi A8”.  

”Din păcate, acest proiect este în continuare în plan secundar pentru cei din CNAIR. Noul termen anunţat de către CNAIR pentru comunicarea câştigătorului licitaţiei studiului de fezabilitate pe acest tronson a fost stabilit iniţial la 11 ianuarie, apoi la 23 ianuarie, iar acum am aflat că l-au dus în prima decadă a lunii februarie.

Chirică nu depune plângere penală: Nu am intoleranţă la lactoză

Pe parcurs lucrurile s-au încins și Mihai Chirică a fost huiduit. Un protestatar a aruncat către primar un iaurt, stropindu-l pe haine și pe față.

Foto: Inquam Photos/Liviu Chirica

Chirica s-a retras în Hotelul Traian pentru a se spăla pe faţă, dar şi pentru a-şi curăţa haina. În acelaşi timp, protestatarul a fost ridicat de forţele de ordine pentru a fi legitimat.  

Leave A Reply

Your email address will not be published.