ULTIMA ORA! Veste Trista, Din Pacate! Este Vorba Despre Indragita Actrita, Eugenia Serban

Eugenia Șerban a fost diagnosticată cu cancer la sân, și de atunci a început un întreg proces care să o ajute să scape de boala nemiloasă. Actrița va fi supusă unei noi intervenții chirurgicale, programată la jumătatea lunii septembrie. Problemele la sâni au început în momentul în care actrița a decis să-și scoată implanturile.

„Nu sunt atât de complicate, dar sunt operaţii. Acum nu mă mai gândesc la moarte, doar atunci când am aflat de cancer m-am gândit la ea. Acum mi-am alungat acest gând. Am fost într-un spital din afara Bucureştiului, acolo unde opera chirurgul meu. Perioada de izolare a fost grea, căci toată lumea se comporta cu tine de parcă eşti lepros, asta până vine rezultatul negativ”, a declarat actrița pentru Cancan.

În afară de aceste probleme de sănătate, care sunt pe cale să devină trecut, Eugenia Șerban a declarat că a fost dezamăgită de prieteni buni care, au dispărut imediat cum au aflat că este bolnavă.

Într-un interviu pentru DC MEDICAL, actrița a spus că ei nu au mai căutat-o până când ea nu a părut din nou la TV, spunând că este mult mai bine. Această experiență a ajutat-o pe Eugenia Șerban să facă ordine în viața ei și să aleagă cine este de păstrat aproape și cine nu.

„Și da, marea majoritatea sunt prieteni buni doar în perioadele vesele, prietenii care dispar în momentele foarte grele nu sunt prieteni, ei doar se folosesc de noi”, a spus actrița Eugenia Șerban pentru DC MEDICAL.

Leave A Reply

Your email address will not be published.